Dragobetele, Cap de Primăvară, Logodnicul păsărilor sau Năvalnicul, zeul patimei și al bunei dispoziții pe plaiurile mioritice, este fiul Dochiei. El este identificat cu zeul iubirii (Cupidon) în mitologia romană și cu zeul dragostei (Eros) în mitologia greacă. Este un flăcău frumos, voinic, puternic și foarte iubitor, care poate fi întâlnit prin păduri în ziua de 24 februarie. În folclorul românesc, ,,dragobeții” sunt atât flăcăii cuprinși de fiorul iubirii, cât și mugurii culeși de fete de pe crengile copacilor și puși la ureche.
Prin proiectul educațional Dragobetele sărută fetele!, am încercat să insuflăm elevilor noștri noțiuni tradiționale îmbrăcate în contemporaneitate, pentru ca ei să poată observa cu obiectivitate și detașare lumea în care trăiesc. Noi, dascălii, am intervenit numai acolo unde am crezut că nu putem lăsa aceste manifestări în grija mass-media sau a societății.
Mai complex decât proiectul în sine, prin facilitățile care îl definesc, concursurile pregătite cu această ocazie ( Creionul și sticla, Coronița plimbată, Dans de Dragobete, Urna mobilă, Mesaje de Dragobete) au vizat atât stimularea activităților de scriere creativă, prin intermediul unor sarcini de lucru explicite și bine focalizate, cât și colaborarea, cooperarea și fair-play-ul. A fost o săptămână plină, în care elevii și profesorii și-au oferit repere pentru a trăi emoțional.
Titlul proiectului: Proiect educațional ,,Dragobetele sărută fetele!”
Perioada de desfășurare: 17-24 februarie 2016
Locul desfășurării: Școala Gimnazială nr. 2 (sala de sport)
Scopul proiectului: dobândirea informațiilor cu privire la datinile și tradițiile românești reînviate de colectivitate: Dragobetele
Coordonatorii proiectului: prof. Vasile Marian, Director
prof. înv. primar Bocman Mariana-Denisa, Director-adjunct
prof. Călae Claudia, limba română
prof. Condrache Gabriela, limba română
prof. Ghețu Monica, limba engleză
prof. Proca Florin, limba engleză
Resurse umane: elevii claselor a V-a A ,B; a VI-a A, B; a VII-a A, B, C; a VIII-a A, B
cadrele didactice ale școlii